IMPORTANȚA ECOGRAFIEI ÎN DEPISTAREA DISPLAZIEI DE DEZVOLTARE A ȘOLDULUI

Displazia de dezvoltare a șoldului, este termen propus de Klisici în 1987 pentru a înlocui vechea denumire de „luxație congenitală de șold“ tocmai pentru a sugera că majoritatea copiilor afectați nu prezintă luxație în momentul nașterii (excepție: luxația teratologică), ci un complex de anomalii de dezvoltare a elementelor anatomice osteocartilaginoase ale articulației șoldului, cu grade diferite de severitate, de la ușoară instabilitate până la luxație propriu‐zisă.

Luxația constituită reprezintă ieșirea capului femural din articulația coxo‐femurală prezentă la naștere (luxație teratologică, adevărata luxație congenitală de șold) sau apărută ca urmare a evoluției unei displazii de dezvoltare a șoldului netratată (în șoldul displazic capul femural se găsește în articulație, însă netratat prezintă risc de luxație).

FACTORI DE RISC PENTRU APARIȚIA DISPLAZIEI DE DEZVOLTARE A ȘOLDULUI

• sexul feminin al nou‐născutului ‐ risc de 6 ori mai mare la fete comparativ cu băieții
• prezentația pelvină și alte prezentații dificile (transversă)
• oligohidramniosul (limitarea mișcărilor fetale, poziții vicioase ale membrelor inefrioare)
• primiparitatea (uter tensiv, puțin elastic) și gemelaritatea
• antecedente familiale de luxație congenitală de șold
• torticolisul la nou născut
• deformații ale picioarelor (metatarsus adductus, talus valgus)
• greutate mare la naștere
• vârsta mamei peste 35 ani
• zona georgafică și etnia (Europa și țările nordice, frecvențe mai mari comparativ cu Africa Centrală, India, China)

DIAGNOSTIC CLINIC

Constă în manevre de reducere a unei luxații existente (Ortolani) sau de provocare a ieșirii din articulație a unui cap femural luxabil (Barlow).

Medicii cu experiență vastă în examinarea frecventă a nou‐născuților (neonatologi, pediatri, chirurgi‐ortopezi pediatri) reușesc să depisteze șolduri displazice prin teste clinice în proporție de 50%, iar senzitivitatea scade în cazul examinatorilor mai puțin experimentați.

DIAGNOSTIC IMAGISTIC

ECOGRAFIA DE ȘOLD (introdusă de Reinhard GRAF ‐ 1980):

• alternativa cea mai bună la manevrele clinice pentru depistarea displaziei șoldului;
• permite vizualizarea completă și evaluarea corectă a structurilor anatomice ale articulației coxo‐femurale, inclusiv elementele cartilaginoase (porțiunea superioară a femurului) care nu poate fi vizualizată cu raze X la vârstă mică (nou‐născut);
• diagnosticarea precoce a unei displazii permite remodelarea completă a articulației printr‐un tratament simplu ‐ menținerea abducției membrelor inferioare (depărtarea coapselor) cu diferite dispozitive; durata tratamentului este de 6 săptămâni până la 3 luni, funcție de vârsta la momentul diagnosticului, deoarece potențialul de remodelare este maxim în primele 6 săptămâni după naștere, apoi descrește ușor până la 3 luni și foarte lent până la 1 an si 6 luni;
• introducerea ecografiei de șold ca metodă de screening în țări precum Austria, Cehia, Germania, Elveția a dus la scăderea intevențiilor chirurgicale pentru luxație congenitală de șold până la 0,13%, acuratețea metodei fiind de 90%;
• avantajele metodei: diagnostic precoce cu acuratețe ridicată, metodă neinvazivă și neiradiantă (spre deosebire de radiografie), putând fi repetată; nu necesită sedarea copilului sau utilizarea mediilor de contrast radiologice;
• poate fi efectuată din prima zi de viață până la 12‐18 luni.

IDEAL AR FI DE EFECTUAT ÎN PRIMELE 3‐4 SĂPTĂMÂNI DE VIAȚĂ LA TOȚI COPIII!!!

RADIOGRAFIA BAZINULUI

• devine relevantă după apariția nucleului de osificare a capului femural (4‐7 luni)
• greu de interpretat la nou‐născuți